sâmbătă, 12 ianuarie 2013

SUB SEMNUL LUI CINCI (5)



SUB SEMNUL LUI CINCI (5)

Dragii mei,

Ma gandeam zilele trecute ca se implinesc aproape trei luni de cand tot fac remarca:
“Uite, s-a mai adaugat un 5!”

In urma cu un an si jumatate, o persoana deosebita din viata mea, maestru in telepatie, psihogeometrie sacra si numerologie, ne arata mie si colegilor de curs, un exercitiu. Ne spunea: “Puneti mainile pe masa, una langa cealalta, cu palmele orientate in jos. Daca numarati dinspre degetul mic spre degetul mare, la fiecare mana, va puteti da seama ca degetele mari sunt amandoua, la pozitia cinci si daca numarati de la degetele mari catre degetele mici veti vedea ca acestea din urma sunt de asemenea la pozitia cinci. Totodata, mainile pot fi asezate si cu palmele in sus si se pot face aceleasi operatii” Care era ideea acestui exercitiu? Era aceea de a observa, de a interpreta mai bine ce inseamna cifra 5. Incercati acest exercitiu si veti putea concluziona singuri ca 5 reprezinta:
-         CENTRUL dar si FRONTIERA, adica UNIVERSUL, adica TOTUL;
-     PUNTEA DE LEGATURA INTRE LUMI, referindu-ne aici la ceea ce cu totii cititi in ultimii ani, la emisferele cerebrale si la partile corpului, dreapta si stanga, la logica si intuitie, la feminin si masculin, la material si spiritual;
-     ADEVARUL CARE SE VEDE dar si ADEVARUL ASCUNS, ce se doreste a fi relevat, descoperit;
-         ADEVARUL CAUTAT, dar care totusi exista in noi deja, majoritatea ajunge la aceasta concluzie, dupa un sir indelungat de cautari;
-      OMUL INSUSI, stea cu cinci colturi, motiv pentru care reprezinta aceasta un puternic simbol de protectie, avand cinci degete la maini si la picioare, cinci simturi;

Sa vedem acum cate ceva din succesiunea de multi 5, pe care nu am putut sa nu o remarc, privind in timp, un pic in urma:
1.   anul 2012 are suma cifrelor componente egala cu 5 – un an deosebit din punct de vedere spiritual pentru foarte multi oameni;
2. semnul dragonului, conform zodiacului chinezesc, sub care s-a aflat majoritar anul 2012, este considerat al 5-lea semn in zodiacul chinezesc;
3.  incep atacuri reptiliene asupra Romaniei, pornite din 5 nave ce stateau pozitionate in colturile unui pentagon regulat;
4.  coboara Federatia Galactica cu 5 nave deasupra Romaniei, pentru a se interpune acestor atacuri;
5.   navele Federatiei Galactice au forma de stele cu 5 colturi – cine va face saltul cu corp fizic in dimensiunile 4D si 5D se vor trezi cu ele in campul vizual, pentru ca desi sunt la 7 km distanta de Terra si in momentul de fata, nu pot fi vazute din cauza defazajului generat de diferenta de vibratie, de dimensiuni, cum spunem noi. Multi martori care au surprins nave extraterestre pe cer declara ca apar de niciunde si dispar niciunde. Explicatia acestui fenomen rezida in posibilitatea extraterestrilor de a face calatorii interdimensionale. Trec pentru cateva secunde sau mai mult, din 4D in 3D, astfel incat pot fi vazute de la nivelul nostru, dupa care dispar brusc pentru ca se muta la loc, din 3D in 4D. Este o explicatie simpla dar adevarata. Nadajduiesc ca vom ajunge si noi vreodata sa cunoastem aceste tehnici;
6.  din cauza ca reptilienii nu au suportat o initiere a inimii spirituale, dintr-o data, a fost mult prea dureros, a aparut necesitatea desfasurarii actiunii pe mai multe zile a acestei initieri. S-a format in acest fel de la sine, un pachet de curs de 5 niveluri, desfasurat pe parcursul a 5 zile;
7.  din cauza ca erau 5 nave reptiliene deasupra Romaniei, prima grupa initiata a fost formata din 5 comandanti reptilieni;
8.  a doua grupa s-a format pur si simplu tot din 5 reptilieni: R6 – primul comandant al uneia dintre navele de deasupra Italiei, la care R1, 2, 3, 4 si 5 au apelat ca sa putem avea acces in baza subterana romanaesca, in mod direct acesta fiindu-le refuzat de catre reptilienii aflati acolo, R7 si R8 – doi reptilieni cu functii inalte, participanti de pe cea mai numeroasa si mare planeta reptiliana si R9 cu R10, cei doi subcomandanti din baza romaneasca, pe care am putut intr-un final sa o accesam;
9.   de la subcomandantii bazei romanesti am aflat ca au in subordine 25 de reptilieni. Cand am pornit initierile cu ei, cum am putut sa ii organizez altfel decat in 5 grupe de cate 5?
10.au inceput sa apara viziuni cu steaua cu 5 colturi care pleaca din Romania si se extinde pe tot globul;
11.am descoperit ca am dat un nume acestui blog, alcatuit din doua cuvinte a cate 5 litere fiecare, “CALEA AURIE”. Nu m-am gandit o secunda la asta atunci cand l-am infiintat;
12.m-am bucurat eu mult pentru realizarea contactului cu ghidul meu cel nou, pe nume KONOR (tot 5 litere), care m-a initiat in tehnicile de comunicare cu lumea invizibila, dar la fel de mult m-am bucurat cand am aflat ca pe tot parcursul vietii mele am fost indrumata si supravegheta in permanenta de alti 5 ghizi spirituali pe care i-am numit in articolul “Povestea mea”;
13.pe data de 05.05.2012 s-a produs tranzitul planetei Venus, despre care cu siguranta ca ati citit, iar cu totii cand pronuntam VENUS asimilam imediat cu cuvantul IUBIRE, cea care se asterne incet-incet, cu blandete, ca un val de matase fina, peste noi si peste tot ce ne inconjoara;
14.atunci cand am vrut sa urmez sfatul Sfantului Ioan Botezatorul, am visat in noaptea dinaintea actiunii, ca merg cu pomelnice, cu numele tuturor cunoscutilor, la 12 biserici si atasez fiecarui pomelnic 5 lei. Asa am visat si asa am facut;
15.stim cu totii despre Fiinta de Lumina 5D, catre care se aspira din ce in ce mai mult, ca si forma de existenta viitoare, pe aceasta planeta; 
16.IISUS, Domnul si Mantuitorul nostru, are numele alcatuit din 5 litere;
17.o buna prietena de-a mea careia nu doar mie imi place sa ii spun Profa de geogra (ea fiind profesoara de geografie) mi-a spus ca anul acesta Invierea Domnului pica in data de 05.05;

Cu toate aceste cateva semne si cu siguranta ca au mai fost si altele, care nu imi vin insa acum in minte, legate de cifra 5, eu refuz realmente sa cred ca alunecam inspre ceva din ce in ce mai rau, asa cum intalnesc inca destul de multe pareri pesimiste in jur. Daca mai aveti experiente legate de acest magic 5, va rog sa le expuneti la comentarii.

Nu pot finaliza acest articol fara sa mai fac niste completari, fara de care multe dintre cele scrise mai sus, devin fara sens. Exista o persoana pe care eu o consider foarte inalta spiritual, cu capacitati deosebite si cu misiune foarte importanta pentru aceasta tara. Este autoarea blogului “ascensiunea-inimii.blogspot.com” (Maruham), pe care vi-l recomand cu deosebita caldura sa il cititi, pentru ca exista acolo informatii foarte interesante, care merita atentia, mai ales cele legate de XIODOR, despre care stiu cu siguranta ca este o entitate de lumina foarte inalta.
Cand fac aceasta recomandare, eu ignor cu desavarsire articolul ce face referire la impostura, in cele ce ma priveste pe mine si pe Dan Gaucan, bunul meu prieten. Este de prisos sa spun ca in cazul meu, atunci cand am scris despre egoism, orgoliu si individualism, la asa-zise “persoane spirituale”, eram inca sub influenta unor evenimente pe care le traisem pe propria mea piele, in acele zile si care imi creasera o amaraciune profunda, iar acum imi pare teribil de rau ca am facut asta. Ce pot sa mai spun, omul este supus greselii. As fi deosebit de fericita sa traiesc acum pe o alta planeta, cu mai multa iubire, insa deocamdata suntem aici pe Terra si nu am venit intamplator, ci ca sa ajutam la implinirea acestui vis frumos, pentru aceasta planeta, realmente chinuita. Este simplu pentru oricine sa isi exprime tristetea raportata la cele ce se vede in jur, nu are nevoie sa copieze astfel de idei, asa a ajuns sa arate pur si simplu, lumea, in zilele noastre si tocmai de aceea se cere ca necesara schimbarea felului ei de a fi, pentru ca altfel ar fi condamnata sa piara, ca si alte civilizatii din timpuri stravechi. Adevarul este ca dupa toate cele scrise de mine in toate articolele din acest blog, aveam nevoie de surse de inspiratie ca sa imi pot expune o astfel de parere. Doamne Dumnezeule!
Pentru ca tocmai pasim in era adevarului, Maruham va afla cu ajutorul lui 5, ca si ea si eu si Dan Gaucan si multi altii, facem parte din grupuri cu misiuni comune. Nici o misiune foarte importanta nu poate fi coordonata de un singur spirit. I-ar depasi puterile si Divinitatea nu si-ar putea asuma un asemenea risc. Universul ne aduna ciorchine in aceste vremuri. Sunt discipol al Maestrului Melfior Ra, o persoana deosebita din viata mea, un exemplu de urmat pentru oricine. Sunt absolut convinsa, 100%, ca Maruham a primit de Sus cuvintele “Misiunea Romania” pentru cele ce doreste sa intreprinda si nu ma pot gandi nici macar pentru o secunda ca a plagiat-o pe Doamna Melfior Ra care si-a numit misiunea dansei si a celor ce ii sunt sau ii vin alaturi, cu numele  de “Misiunea Romania”, inca din anul 2009 sau mai in urma de atat. Exista grupuri de spirite ce urmeaza sa implineasca sarcini pe aceeasi directie, primesc ghidari, uneori poate de la aceleasi entitati de lumina si nu este deloc intamplator ca le vin sa graiasca sau sa puna in scris idei similare. Cu adevarat, sunt multi cei ce sunt deja implicati in “Misiunea Romania” si daca maine ii mai vine cuiva o idee sa isi numeasca actiunea in acest fel, eu nu gandesc ca a copiat pe cineva, ci ca Universul ii face chemarea, sa isi ia noi sarcini importante in primire.
Intr-o emisiune televizata, cu Domnul Emil Strainu si Doamna Melfior Ra, se vorbea despre faptul ca in calatoriile astrale ale dansei, a descoperit in urma cu 10 ani, la momentul emisiunii si 11 ani la momentul de acum, faptul ca exista o civilizatie foarte avansata, fara corpuri materiale, pe Soare. La acea vreme toata lumea a considerat-o deplasata pe doamna Melfior Ra si nici un channeler de pe afara nu vorbea despre asa ceva. S-a ajuns acum doi ani sa se afle prin mai multi oameni cu capacitati, din afara granitelor tarii noastre, ca exista o civilizatie pe Soare. Pe doamna Melfior Ra nu a crezut-o nimeni, acum cred toti, pentru ca vine si din afara. Asa stim noi romanii sa ne desconsideram unii pe altii si sa lovim in semeni ai nostri care marcheaza realizari si descoperiri remarcabile, dar sunt minimalizate, culmea, tot de catre oameni din randul nostru, pentru singura vina de a ne fi nascut aici, intr-o tara mica si nu in America. Ar trebui sa ii multumim lui Dumnezeu ca ne-a adus pe aceste plaiuri minunate, ca ne-a oferit acest dar. Suntem o tarisoara mica, dar sa nu uitam proverbul romanesc care spune ca buturuga mica rastoarna carul mare. In exemplul pe care eu il vad absolut similar, privind actiunea cu reptilienii, eu am facut cunoscute cele ce stiam, ramane la liberul arbitru al fiecaruia daca trebuie sa creada sau nu deocamdata. Maruhan s-a legat si de acest subiect. Timpul va trece si se va demonstra, mai devreme sau mai tarziu, ca tot ceea ce am expus in articolele legate de aceasta civilizatie, este adevarat, iar cei care au crezut si au apelat la ajutorul lor in ultima perioada, l-au primit peste asteptari. Maruhan are capacitati telepatice deosebite. Nu i-ar fi deloc greu sa descopere adevarul referitor la acest lucru. Nu are nevoie Maruhan de confirmari ale channelerilor de afara, poate afla ea singura, fie intreband pur si simplu pe Xiodor, sau contactand telepatic un reptilian, sa zicem pe R1, sa ii ceara sa ii trimita iubirea sa. Este cel mai bun si simplu test, iubirea se simte, e ceva ce intunericul nu poate oferi niciodata.
Cat pot de mult, eu mi-am propus sa privesc dincolo de acele ziduri intunecate, construite de orgoliu si ego, pe care fiecare dintre noi, intr-o anumita masura, ni le ridicam singuri, mi-am propus sa vad doar scanteia divina din fiecare om. Aceste ziduri sunt ridicate si de un alt factor foarte important: fortele intunecate care nu pot lasa viata oamenilor care fac ceva in slujba luminii, sa curga lin si fara probleme. Au si ei maestrii lor, de asemenea dotati cu tot soiul de capacitati, care uneori pot manipula foarte usor zona mentala. Din fericire, am avut prea mult a face de-a lungul vietii cu astfel de probleme, caci vorba aceea, tot ce nu te omoara te face mai puternic si mai stiutor si m-am maiestrit ca sa spun asa, mi s-a facut “mirosul” fin. Atunci cand ma ataca cineva, verbal sau prin faptele sale, imi pun in primul rand intrebarea de unde vine, de la persoana in sine sau de la un manipulator de mental, intunecat, cu corp material sau eteric, care si-a pus in aplicare niste planuri. In cazul meu, al lui Dan si al lui Maruhan, rugaciunile cu lacrimi scaldate in credinta si iubire pe care le-am facut, cel putin pe mine, m-au adus in punctul in care sa multumesc pe aceasta cale, intr-un mod absolut sincer, domnilor maestri care au planuit aceasta diversiune, pentru ca m-au ajutat prin cele intamplate sa invat o lectie importanta de viata. Am gresit profund ca am facut o anumita catalogare la adresa unor persoane, e drept, privite la nivel global, fara niste nume anume, pentru ca nu mi-am permis niciodata in viata mea sa fac atac la persoana, mai ales daca nu o cunosc, atunci cand am scris despre orgoliu, despre lipsa compasiunii si a iubirii si altele, acel asa-zis “plagiat”, si mi-am intarit ideea ca trebuie sa ne obisnuim sa respectam acest principiu important: nu avem voie sa judecam pe nimeni, daca vrem sa nu fim judecati. Asa ne-a invatat si Iisus. Daca totusi o facem, uite ce se poate intampla, Universul isi aplica imediat regulile si te invata lectia. Sper sa ajunga si “prietenii nostri” sa invete o lectie si anume aceea ca mai devreme sau mai tarziu, cu iubire si credinta nestirbita in Bunul Dumnezeu, Lumina strabate pana la urma pacla deasa de negura si Adevarul se lasa descoperit.
Referitor la Dan Gaucan, ce nu este totuna cu Gicu Dan, de asemeni un om deosebit pe care il apreciez nespus de mult, asa cum face confuzie cititorul despre care pomeneste Maruhan, care a postat un comentariu pe blogul lui Dan, referitor la a doua traire avuta in anul 2013, in care ne trimite si pe mine si pe el la psihiatru, iar Maruhan indica in plus si biserica, nu era nici pe departe pentru prima oara cand avea contacte cu entitati extraterestre. Aceasta este doar o experienta expusa public, restul au fost povestite in mod particular la prieteni si se intampla de niste ani. De ce i-a venit sa puna pe blog, tocmai acum, intamplarea cu fiintele extraterestre si de ce a ales sa nu relateze si bucata numarul doi din acea viziune, care chiar nu avea nimic in comun cu experientele similare ale nimanui, nu e nici aici pura intamplare. S-a postat articolul exact asa cum putea irita mai tare si nu pentru ca asa a vrut, ci pentru ca asa l-au ghidat cei de Sus, la fel cum m-au ghidat si pe mine sa scriu despre unii oameni spirituali intr-un mod care a semanat foarte mult cu ce scrisese Maruhan, fara ca eu sa ajung vreodata in viata mea sa citesc acel articol, la fel cum a fost ghidata si Maruhan sa ne numeasca pe amandoi plagiatori si impostori, fara sa ne cunoasca, caci daca ne-am fi intalnit fata in fata si va sosi candva si vremea aceea, s-ar fi schimbat cu siguranta toate impresiile si despre noi si despre ce putem si cat putem.
Cu siguranta ca nu ar fi lasat Divinitatea sa se petreaca asa ceva, daca nu ar exista un scop final deosebit. Il vom afla cu siguranta, mai devreme sau mai tarziu, iar pana atunci, Bunul Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti, pe cititorii nostri si pe toti ceilalti care n-au auzit de noi in viata lor si e posibil ca unii dintre ei chiar sa publice articole despre extraterestri, despre vindecari cu medici stelari si astrali (si recomand aici pentru cine nu stie, sa citeasca cartea “Din tainele vietii si ale Universului” scrisa acum aproape 100 de ani, de catre ilustrul medium roman, Scarlat Demetrescu, in care se vorbeste despre entitati venite de pe alte planete si cum se ocupa ele de vindecarea corpurilor noastre. Asta ca sa va dati seama, ca nu este acesta nici pe departe un mare secret descoperit in zilele noastre, sau abia acum 25 de ani in urma). 
Referitor la a merge la biserica si a cere iertare, nu avem de ce sa o facem. Pot sa cer iertare lui Dumnezeu si intregii Ierarhii Divine si de la mine de acasa si mergand pe drum, atunci cand simt ca gresesc. Daca insa s-ar fi citit cu atentie discutia dintre mine si Gicu Dan, completata si de alti prieteni din cerc si postata public de catre Dan Gaucan, s-ar fi putut vedea ca ideea era tocmai aceea ca nimeni, dar absolut nimeni nu se poate considera incarnarea totala a unui spirit foarte inalt. Ar fi ca in cazul Mesterului Manole care a bagat-o pe Ana intre ziduri. Un spirit foarte inalt, dincolo de o anumita dimensiune, nu ar rezista in inchisoarea unui corp 3D nici macar pentru o secunda. Este ca si cum L-ai inconjura de smoala. Cu Iisus a fost ceva diferit pentru ca acolo era vorba de insusi Fiul lui Dumnezeu si lucrurile au stat altfel in acel caz. Tocmai de aceea se sustinea in acea discutie faptul ca spiritele inalte, cand este de infaptuit un anumit plan divin, pot alatura altor spirite niste mici scantei ale lor, care sa ajute si sa ghideze. Scantei ale lui Mihail sau ale Sfantului Gheorghe sau ale altor Inalte Entitati de Lumina pot fi milioane, atasate la diverse spirite si nu doar de pe Pamant, fiecare dupa misiunile ce le are de implinit. Acele scantei, determina spirtul ce le-a primit sa actioneze conform cu energia acelor Spirite Inalte. Esti pe energia lui Mihail, simti in sange adevarul si darzenia, suflul de luptator cu sabia, esti pe energia lui Gabriel, blandetea, pacea si frumusetea a tot ce te inconjoara sunt cele ce te caracterizeaza. Subiectul acesta nu s-a nascut intamplator, ci pentru ca s-a simtit nevoia de a se stopa curentul acesta care circula si care te aduce la concluzia ca avem in jurul nostru o suta de Iisus Hristos si inca o suta de Ioan Botezatorul si asa mai departe, doar acum, in zilele noastre. Ce ne facem noi cei ce primim informari de la toti acestia, care fiecare sustine ca este o intrupare totala a aceluiasi Spirit Inalt? Fie trebuie sa alegem pe cine sa credem, fie acceptam ideea ca fiecare dintre ei are acea scanteie si este ghidat in aceeasi directie, astfel incat trairile tuturor se dovedesc a fi adevarate.
Dupa ce am publicat articolul “Povestea mea” am primit o multime de e-mailuri de la diversi cititori care mi-au povestit cate actiuni au facut de a trimite iubire si lumina, ca sa ii conduca pe reptilieni catre dorinta de A FI in iubire si lumina. I-am crezut fara nici o rezerva si mi-am dat seama ca am aterizat si eu in aceasta misiune, pe un teren pregatit deja de multa vreme de catre alti semeni ai mei si de asemeni sunt multi care inca mai continuua astfel de actiuni si acum, pentru alte civilizatii care au nevoie. Ar fi o mare naivitate pentru cineva sa creada ca infaptuieste de unul singur ceva. Tocmai de aceea se tot vorbeste in ultimul timp ca suntem UNUL, ca suntem legati unii cu altii si ar trebui sa invatam si sa ne obisnuim sa actionam in energia lui UNUL.
 Le multumesc din inima, pe aceasta cale, tututor celor ce au contribuit la toate acestea, unii dintre ei nestiuti de nimeni si de asemeni tuturor celor care au facut si cele mai marunte actiuni in numele lui Dumnezeu. Acolo Sus, se tine seama de toate, nimic nu ramane nerasplatit.

In final, declar ca sunt doar gandurile mele proprii, asternute pe hartie si ca abia mi-am gasit timpul, dupa o saptamana foarte incarcata, sa redactez acest articol.  Ca sa mai aloc o parte din acest timp, scurtat oricum la maximum pentru toata lumea, pentru a lua la rand toate blogurile si site-urile vizitate de mine si a citi tot ce apare acolo, astfel incat sa nu cumva sa coincida vreo propozitie sau vreun cuvant, realmente nu pot sa imi permit. Imi cer iertare inca de pe acum, oricui remarca vreo asemanare de idee.

Pace si Infinita Iubire!


25 de comentarii:

  1. Pace si Infinita Iubire!
    Na ca am plagiat, am dat chiar copy - paste...da ce sa fac ASTA SIMT!
    MULTUMESC!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc din suflet. Ai prins ideea. Daca facem o lista sumara nu cred ca adunam mai mult de 50 de cuvinte si expresii care se folosesc in vremurile noastre: pace, iubire, armonie, bucurie, ego, orgoliu si alte cateva. Este usor sa le folosesti in scris sau verbal, le vehiculeaza toata lumea. Daca se intampla sa semene sau chiar sa arate la fel, eu chiar cred ca e mai mult decat posibil. Cui ii foloseste sa ne improscam cu noroi? In nici un caz noua, celor ce vrem sa traim o viata mai frumoasa, plina de bucurii si armonie!

    RăspundețiȘtergere
  3. buna! am citit si eu articolul tau pe blogul lui dan si recunosc ca am dat copy/paste la el. sunt adeptul in a pastra ceea ce imi place si poate am nevoie pe mai departe si nu in ultimul rand pentru o arhivare a celor mai importante articole si carti pentru ca in ultimul timp tot dispar unele articole postate de anumite persoane. din pacate sa stii ca ai dreptate, suntem oameni (inca) si avem zile si zile, intr-o zi avem o stare, in alta o alta stare, in fine ai prins ideea. din fericire urmaresc mai multe site-uri si din pacate de nenumarate ori au fost persoane care au atacat destul de dur pe alte persoane care aveau o alta parere fata de a lor. eu am pus-o pe seama trecerii noastre spre o alta dimensiune si unde unii nu pot accepta asta (parerea mea). am citit mii de pagini in ultimele luni si am inceput sa vad unele schimbari in viata noastra. eu am incredere in tine si iti voi citii articolele de fiecare datacu placere :). Constantin

    RăspundețiȘtergere
  4. It multumesc din suflet. Asa este, trecem cu totii prin vremuri grele si tocmai de aceea este important sa fim uniti, sa avem grija unii de altii, ca sa putem percepe totul mai usor. Pace si Iubire!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma bucur scumpa mea ca in sfarsit te-ai eliberat..in iubire. Gina

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc mult draga Gina. Acesta consider eu ca este drumul cel bun in astfel de situatii, doar acesta reinstaleaza repede pacea si armonia si aduce lucrurile pe fagasul normal.

    RăspundețiȘtergere
  7. MESAJ către ASHTARA
    La lista enumerată de tine privind cifra de vibrație cosmică 5, mai poți adăuga:
    - Ashtara - cifra numelui
    - Tristar - cifra inimii

    Dacă nu m-aș fi uitat în prealabil pe forum, aș fi făcut o postare aproape identică cu cea a anonimului ”Constantin”, poate 3-4 cuvinte în plus, poate alte câteva în minus... pentru că așa gândesc și eu.
    El ar fi putut avea o reacție de: Plagiat!
    Dar eu știu că n-ar fi făcut-o, pentru că ar fi înțeles că pur și simplu eu am rezonat puternic cu postarea lui, cu el de fapt...
    Și el și eu am fi înțeles că de fapt noi cei din grădina ”Căii Aurii”, rezonăm armonios și suntem parte a lui UNUL!
    Pentru mine și majoritatea celor care căutăm Lumină, Ascensiunea s-a finalizat și Înălțarea noastră a demarat, evident într-un mod, ritm, senzații, percepții diferite pentru fiecare dintre noi.
    Cele patru Liste s-au întocmit deja, și au trecut probabil în execuție...
    În aceste condiții, poate că ar fi fost firesc, ca noi toți cei care aspirăm să prindem un loc la 4D, să ne comportăm cât mai corespunzător acestei stări de conștiință evoluată, și să ne ajutăm ca să fim cât mai mulți cei care să evoluăm odată cu Pământul.
    Dar nu se întâmplă decât într-o măsură oarecare, pentru că noi cei mai numeroși, de pe lista celor care mai au șanse de a atinge 4D, ajungem să ne ”războim” între noi, să ne manifestăm ca niște nerefulați din 3D.
    De ce oare?
    Răspunsul ar putea fi acela că mulți dintre noi nu au mai avut nici o evoluție spirituală, timp de mai bine de șaptezeci de ani.
    Și astfel îmi aduc și eu aminte de Seniorul nostru spiritual, Scarlat Demetrescu, care spunea:
    " Desigur, adevărurile descrise în acest tratat nu vor depăși înțelegerea mulțimii.
    Numai entitățile spiritual evoluate le vor înţelege, aprecia, sorbi cu nesaț, pînă la ultima pagină.
    Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minți bolnave.
    Acestora le recomand cu insistență să închidă cartea
    și să nu o mai citească, deoarece într-adevăr, le tulbură mintea și mersul vieţii.
    Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în această operă, să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui şi a iubirii.
    Amin ! "
    ( Scarlat Demetrescu
    " Precuvântare" /" Din tainele Vieții și ale Universului" 1939)

    Lumină și Iubire în Pace.
    Condor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc din suflet Condor! Asa este, trebuie sa fim uniti, sa ne ajutam unii pe altii, sa ne impartasim cunoasterea, sa faca saltul cat mai multi. In spirit exista de pe acum oameni ajunsi prin 8-9 D. Cand ma gandesc la salt eu ma refer realmente la cel cu corp fizic cu tot, pe acela il asteptam cu ardoare, acela va reprezenta adevarata eliberare. Deocamdata suntem amestecati tare de tot si celor cu vibratie inalta, pe care continua sa si-o creasca de la zi la zi, le este din ce in ce mai greu sa reziste pe langa cei cu vibratie joasa, din care multi se chinuie de la zi la zi sa o faca si mai joasa. Iti multumesc pentru ca ai intarit recomandarea cu citirea cartii lui Scarlat Demetrescu. Este cu adevarat o capodopera. Pace si Iubire!

      Ștergere
    2. Chiar daca ati fi dat copy/paste la comentariul meu, nu m-as fi suparat. Sunt nou in domeniu si incerc, desi am citit f mult in ultimul timp, sa ma ridic si eu un pic deasupra celor multi si sa gandesc corect si altfel. Si dupa cum ati observat inca odata corect, m-am semnat Constantin (ca anonim) si asta datorita faptului ca inca nu stiu cum sa umblu cu atatea butoane si comenzi, asa ca o iau ca un pseudonim de acum incolo. Oricum multumesc pentru suport, inseamna mult ptr mine. Anonimul Constantin :)

      Ștergere
  8. Buna draga mea,am descoperit si eu de curand blogurile la care ai facut referire in articolele tale ;oracoluletern.si ascensiunea inimi.sant minunate si ma bucur foarte mult sa descopar astfel de oameni aici la noi in Romania.Nu am prea prins eu bine firul ce sa intamplat intre voi si cu Maruham,dar cred ca trebuie sa stai linistita pentru ca sti sigur ca nimic nu este intamplator si totul este bine pus la punct,de sufletul tau care vrea sa treaca prin anumite experiente,problema e doar a ta cum le vezi si cum le treci la momentul potrivit,si nu cred ca voi finte destul deputernice cu un potential urias spiritual,care santeti ghidati de finte de lumina sa va lasati asa de usor in plasa Egoului si sa nu puteti sa-i tineti piept si sa fiti mai rationali si mai constienti.Eu astept cu nerabdara ca sinele tau cel mai inalt sa iti dea imboldul,circumstantele si vremea necesara sa faci o reuniune de suflet pentru toti cei care simt si au nevoie de asta pentru ca inpreuna santem mai puternici si daca vrem chiar putem sa ne facem viata mai frumoasa,depinde de noi doar ce alegem.Va imbratisez cu caldura pe toti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna draga Viki. Chiar ma gandeam la tine. Ne gandim la o modalitate de intalnire dar va trebui sa fie una virtuala in prima faza. Suntem prea imprastiati si nu avem deocamdata cum sa facem altfel. Te anunt cand va fi. Te rog sa intri pe e-mail. Iti trimit ceva, de aceea ma gandeam azi la tine. Pace si iubire!

      Ștergere
  9. ... iar postartile tale in 2012 sunt exact 50.
    Inspiratie!






    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult pentru remarca, am verificat si ai dreptate. Chiar nu mi-am dat seama. Pace si Iubire!

      Ștergere
  10. Buna draga mea iti multumesc din suflet ca te-ai gandit la mine,ISE MIA THEA.Ori cum eu deschid in fiecare zi mesul si astept noutati de la tine,nu vreau sa te presez astept doar in tacere cu speranta.Si iti multumesc mult si pentru cadoul trimis,sti e exact pe placul sufletului meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Viki, prin acel cadou am vrut de fapt sa iti ofer ceva care sa fie aproape de tine si cu tine, in permanenta, ca sa nu mai simti lipsa oamenilor si a ajutorului care ti-ar putea veni de la ei. Cu totii au probleme, azi mai multe, maine mai putine si totul devine foarte oscilant. Cand ai tu mai mare nevoie, ei nu pot fi langa tine, pentru ca exact in acele momente si ei pot fi in postura sa aiba nevoie de ajutor. Dar Ingerii, Arhanghelii, Intreaga Ierarhie Divina sunt prezenti la raport non-stop. Este suficient sa trimiti un gand si atat. Raspunsul va veni negresit. Ai incredere in asta!

      Ștergere
  11. Dragi suflete, imi plac trairile, experientele si parerile expuse, va multumesc si va iubesc. Am data denastere 14 =5,adica azi, ce credeti ca reprezinta? Toti suntem co-creatori in aceast univers al iubirii. Multumesc si sunt alaturi. Stiu ca stiti ca doar noi suntem UNUL. LUMINA DIN IUBIRE.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este. Multumim si intoarcem inzecit iubirea noastra!

      Ștergere
  12. ESPAVO ASHTARA TRISTAR!
    Mulțumim Ashtara Tristar pentru Darul de Suflet, pe care l-ați făcut, direcționând spre ”căsuța inimii” noastre, cursul și muzica Arhanghelilor.
    Nesperat! iată că avem de acum înainte o prezență divină, alături, pe drumul nostru de ascensionare...
    Cred că puteți continua acea listă de sincronicități ale lui ”5”, și cu cuvântul ”DAR”, care are deasemenea rezonanța cosmică 5!
    Prin ”grăuntele” arhanghelilor care s-au atașat spiritului Dv. din această reîncarnare - contemporană cu Înălțarea, ați primit DARUL HARULUI !
    În finalul mesajului care a prefațat cadoul, spuneați că ați făcut acel gest ”potrivit principiului Dar din Dar se face Rai”, ceea ce-mi permite să continui că cu atât mai mult ”Dar din Har se face Rai”!
    Namaste Ashtara Tristar!
    Cu Lumină și Iubire în Pace
    Condor

    RăspundețiȘtergere
  13. Espavo Constantin!
    Tovarășului meu de drum, pe ”Calea Aurie” a Ascensiunii.
    Citind cele două postări ale Dv, am avut o senzație unică, de parcă mă priveam în oglindă... uimitor...până la amănunt, o suită de sincronicități!
    Dacă mai suportați încă una (o altă sincronicitate), consecința faptului că mi-am ales părinții, port numele de Constantin.
    Sunt deja suficiente motive, ca umăr lângă umăr să parcurgem mai ”ușor”, calea netezită de Ashtara Tristar, și să ne întâlnim ”sincron” în Epoca de Aur a Luminii!
    Namaste Constantin!
    Condor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recunosc ca tot ce citesc pe acest site si nu numai, este nou si nu de putine ori peste puterea mea de intelegere. Citesc acum, datorita sfaturilor pe care unii il dati altora, deci am inceput cartea lui Demetrescu Scarlat. Sunt lucruri pe care le gandesc si nu de putine ori am gasit si mi s-a deschis noi orizonturi de cercetare. Dragul meu Condor, iti multumesc inca odata pentru vorbele frumoase pe care mi le-ai adresat. Te rog un lucru, in fata divinitati suntem toti egali, deci te rog sa renunti, cel putin in dialogul cu mine, la Dv. Eu sunt Constantin, Costel cum vrei sa-mi spui. Nu tin si nu am tinut la adresari de felul acesta. Si eu ii multumesc lui Ashtara Tristar pentru ca m-a acceptat si de prima data (pe mail) mi-a trimis un curs f frumos pe care l-am citit si pe care l-am dat mai departe celor care vor sa se ridice la divinitate. Vocabularul meu este inca sarac in cuvinte despre ceea ce simt dar cred cu convingere ca nu numai cuvintele exprima ceea ce simti ci felul de a fi si de a privi lumea. Constantin

      Ștergere
  14. Doamne ajuta Condor! Multumim frumos pentru gandurile frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  15. Tot citind si recitind de cateva saptamani cele doua bloguri , Calea Aurie si Ascensiunea-Inimii ( descoperite de curand , dar pe care le consider acum foarte inaltatoare spiritual , mai ales ca sunt create de doua persoane pe care eu le cataloghez drept "Fiinte de lumina romanesti" ) nu ajung sa inteleg de ce teoretic vrem sa fim cu toti UNU sau UNA iar in practica daca cineva foloseste cuvinte , idei , expresii asemanatoare cu cele utilizate de noi , imediat ni se pare ca "ne plagiaza" . Daca tindem sa fim UNU nu ni s-ar parea firesc sa gandim in aceeasi termeni , sa ne exprimam aceleasi idei expuse cam in aceleasi cuvinte ? Se fura cumva idei literare , se imprumuta fraze in scopuri comerciale ori se castiga o faima aducatoare de bani ori succese profesionale ? Eu consider ca nu , nici intr-un caz si ca atare draga Ashtara cred cu toata sinceritatea ca nu meritai "corectia" pe care a incercat sa ti-o dea d-na Natalia B. "Terapii holistice". Sunt convins ca dupa cele publicate de tine ulterior i-a parut rau de cele spuse, dar "raul" a fost facut. Sper ca gestul dumneaei sa se fi nascut doar intr-un moment de oboseala si iritare extrema , create de munca obositoare si stresanta pe care Maruham trebuie sa o depuna pentru intretinerea celor 2 - 3 bloguri pe care le-a mai facut intre timp. Sau asa imi place sa cred . Pe de alta parte ,iti multumesc frumos pentru darurile trimise ( Cursul cu ingeri si muzica Arhanghelilor )iar pentru alte intrebari de natura spirituala iti voi trimite un e-mail . Aurel Dumitru sau Daurel.

    RăspundețiȘtergere
  16. Cu siguranta ca asa a fost Aurel, nu am considerat acea intamplare ca rea vointa ci ca pe influenta malefica, iar cand am vorbit de o actiune intunecata care a lovit din culise, in noi toti, acolo fiind de fapt vina, stiu bine ce am spus. Noi ne vedem oricum de treburile nostre si Dumnezeu sa ne aiba in paza Sa Divina pe toti. Pace si Iubire! Te astept pe e-mail.

    RăspundețiȘtergere
  17. PACE SI IUBIRE FAMILIEI TERESTRE,PACE SI IUBIRE TIE IN TOT CURSUL VIETII TALE . Am citit articolul tau de mai sus.Am citit de asemenea si o parte din cele scrise de Maruhan.Am respect pentru toate fiintele de lumina : fiecare are darul sau,fiecare suntem o particica dintr-un TOT pe care-l alcatuim impreuna,fiecare are rolul sau.Nu putem fi toti la fel,aceasta este marea arta a creatiei Divine orice fiinta este unica si mareata,la fel ca si Creatorul insusi.Cuvantul "plagiat" ma face sa zambesc si imi pare rau ca a trebuit sa simti amaraciune in urma unor reactii ulterioare,dar nu a-ti observat cu totii cum a crescut nivelul capacitatii telepatice ? Am inceput sa intuiesc anumite aspecte ale Adevarului,am crezut sunt in posesia a ceva nestiut sau neremarcat inca.Dar, surpriza ! Totul era deja scris - am descoperit cartile ulterior ale unui autor care a avut propria experienta de viata.Voi nu sunteti singuri ! Mai sunt si alte fiinte de lumina care lucreaza impreuna,mai sunt si alte descoperiri ale aspectelor Adevarului.Si pentru a cunoaste sursa de inspiratie aceasta o putem simti cu inima,aceasta niciodata nu inseala si acolo unde se simte iubire,pace,bucurie acolo este Adevar Divin.Draga mea,am simtit ca esti pe calea inimii si as vrea sa spun tutror ca nu vom putea niciodata evolua daca nu lucram ingereste,completandu-ne reciproc si bucurandu-ne cand apare ceva sau cineva care gandesc in acelasi fel.Cine spune "ai plagiat",isi descopera orgoliul - nu ne ajuta,ne pierdem timpul si energia,energia entuziasmului si a bucuriei.Acum dreptul de autor este un pic relativ,pentru ca in mare parte acest drept il au inspiratorii nostri care ne ghideaza si ne ajuta sa iesim din acest timp tulbure. Acum mai mult ca niciodata trebuie sa fim uniti in iubire,sa actionam cu pace si intelepciune,si niciodata inainte de a ne ruga Bunului Dumnezeu.Si tot ce facem sa fie in Numele Sau. Multi vorbesc despre ASCENSIUNEA PLANETEI,si cu totii o dorim.Da,planeta noastra este vie - are propria constiinta,propriul spirit,are o inima calda,propria inteligenta...Este SUPUSA CREATORULUI ! Noi mai traim prin rugaciunile Maicii Domnului, caci altfel nu mai era demult nici urma de planeta Pamant.De aceea spun ca este mai mult ca oricand nevoie sa fim uniti sa ne rugam din inima si cu lacrimi,pentru a cunoaste IUBIREA toti locuitorii acestei planete,sa cunoasca ADEVARUL si CALEA VIETII,traind si noi asa cum ne rugam sa fie : in PACE ARMONIE SI IUBIRE...Din punct de vedere tehnologic da,civilizatia noastra este oarecum dezvoltata,dar nefiind evoluata spiritual,dezvoltarea tehnologica nu este lasata sa evolueze in sensul benefic al vietii si echilibrului pe aceasta planeta,de aceea suntem la rascruce.Suntem la rascrucea unui BUM INFORMATIONAL,TEHNOLOGIC SI SPIRITUAL,dar sa nu uitam ca suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu,cu putin mai mici decat ingerii,si ca zece drepti pot tine o cetate. VA IUBESC PE TOTI SI VA IMBRATISEZ CU BRATELE SUFLETULUI MEU PE TOTI LUCRATORII IN LUMINA DIN TOATE COLTURILE LUMII,DIN TOATE CULTURILE PAMANTULUI,CU TOATE DESCOPERIRILE VOASTRE,CACI SUNTETI FILTRE INDIVIDUALE MENITE SA DESCOPERE INFINITA MAIESTRI A LUI DUMNEZEU...DUMNEZEU COBOARA PASIND PE TREPTELE INIMII VOASTRE,IMBRATISATI-VA UNII PE ALTII SI RUGATI-VA CAND CEVA NU INTELEGETI PENTRU A PASTRA ARMONIA SI A NU PIERDE LECTIA.IISUS ESTE CEL MAI MARE DINTRE GHIZII NOSTRI SPIRIRUALI,CA OM SI DUMNEZEU.BINECUVANTAREA SA CU AL SAU HAR SI CU A SA IUBIRE DE OAMENI SA COBOARE PESTE ROMANIA SI PESTE INTREGUL PAMANT,AMIN.INCHEI PRIN A SPUNE TUTUROR VA IUBESC.Apreciez toate cuvintele frumoase ale celor ce au scris mai inainte si ma bucur din toata inima.Pace si iubire,Lucia.

    RăspundețiȘtergere
  18. Draga mea Lucia, citind mesajul tau mi se incinsese toata zona pieptului. Aceasta denota energie foarte inalta, energie reflectata de fiecare cuvant al tau, trecut prin inima, inainte ca degetele sa il tasteze pe calculator. Iti multumesc din suflet si Bunul Dumnezeu sa iti intoarca inzecit urarile tale. Pace si Iubire!

    RăspundețiȘtergere